Comunicat SPUSTV - 12 OCTOMBRIE 2012

    si răspunsul D-lui P.D.G. Claudiu Saftoiu

Domnule director general,

De prea mult timp Televiziunea Română este blocată practic de decizia Consiliului de Administraţie de a difuza numai reluări şi de a întrerupe producţia de noi emisiuni.

De prea mult timp, profesioniştii din Televiziunea Română sunt împiedicaţi prin deciziile dumneavoastră administrative să îşi exercite meseria pe care au făcut-o până acum cu pasiune şi sacrificii.

Lipsa de activitate a acestor profesionişti este cel mai mare rău provocat cu bună ştiinţă Televiziunii Române.

Contrar părerii multora, protestarii, cei care au stat ore în şir în curte, nu vor să câştige bani nemunciţi.

Decizia dvs. de a reduce cheltuielile prin oprirea producţiei nu este corect fundamentată.

Există foarte multe propuneri venite din partea colegilor noştri care, repetăm, DORESC SĂ MUNCEASCĂ şi care au proiecte de emisiuni ce pot fi realizate acum cu costuri minime sau chiar zero.

Vă solicităm de urgenţă să luaţi măsurile necesare şi să modificaţi grilele de programe, astfel încât să respectati dorinţa celor care de zile bune nu cer decât să li se respecte un drept constituţional legitim: DREPTUL LA MUNCĂ !!!

Preşedinte SPUSTV,

Dragoş Bocanaciu

Raspuns PDG in urma comunicatului de pe 12 octombrie 2012 PAG.1

Raspuns PDG in urma comunicatului de pe 12 octombrie 2012 PAG.2

Raspuns PDG in urma comunicatului de pe 12 octombrie 2012 PAG.3