COMUNICAT

Joi 17 ianuarie reprezentanţii SPUSTV au avut încă o rundă de consultări cu reprezentanţii administraţiei în care s-a discutat modul în care vor fi aplicate prevederile articolului 52 din CCM referitoare la măsurile de protecţie socială în cadrul procesului de concediere colectivă.

Reprezentanţii SPUSTV au prezentat o listă cu persoanele care se încadrează în această situaţie, lista obţinută de la Departamentul de Resurse Umane şi completată cu numele membrilor de sindicat care au depus acte doveditoare la sediul SPUSTV. SPUSTV a analizat în parte caz cu caz (documentele depuse la DRU) pentru a putea dovedi concret care sunt cazurile sociale şi gravitatea lor.

SPUSTV a cerut ca patronatul să găsească soluţii pentru ca organigrama TVR să fie suplimentată cu numarul reprezentat de cazurile sociale conforme cu articolul 52 din CCM.

Facem menţiunea încă o data că nu s-au discutat decât problemele legate de situaţia cazurilor sociale!!!

La intalnirea de joi 17 ianuarie nu s-a discutat nici un moment prevederea din CCM legată de plata salariilor compensatorii.

SPUSTV, conform mandatului încredinţat de Consiliul Director, nu este de acord cu plata eşalonată a salariilor compensatorii, situaţie despre care este informată şi administraţia SRTv.

SPUSTV nu a discutat, analizat şi deci nici nu a acceptat vreo modificare a cuantumului salariilor compensatorii, cuantum stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă în vigoare.

Informaţiile apărute în ultima vreme în presă şi zvonurile care circulă prin instituţie sunt o parte a unei campanii dirijate şi care are un singur scop: dezbinarea membrilor de sindicat! Denigrarea conducerii sindicatului este scopul principal al unor persoane interesate doar de propriile beneficii.

SPUSTV a facut în ultimele 6 luni toate demersurile legale pentru ca angajaţii SRTv să evite acest proces nedrept şi ilegal de concediere colectivă. SPUSTV a arătat şi dovedit în ultima jumatate de an că singurii vinovaţi de actuala situaţie a Televiziunii Române sunt managerii incompetenţi sau răuvoitori care au provocat dezastrul financiar al instituţiei.

SPUSTV a cerut de nenumarate ori ca cei care au gestionat păgubos resursele umane şi finaciare să fie traşi la raspundere şi penalizaţi inclusiv prin desfacerea contractelor de muncă individuale. Din păcate singurele măsuri pe care Consiliul de Administraţie şi Comitetul Director le-au aprobat au fost cele care au lovit direct în oameni, în simpli angajaţi ai Televiziunii Române, tocmai în cei care nu au nici cea mai mică vină şi care din păcate nu se pot apăra.

Este evident că acţiunile noastre au deranjat o parte a foştilor şi actualilor manageri care se simt cu musca pe căciulă şi care replică acum prin această campanie concertată de denigrare a sindicatului.

Nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva este în interesul administraţiei ca acum, cu doar 2 luni înainte de începerea negocierilor pentru un nou Contract de Muncă, sindicatul să fie atacat în modul cel mai josnic şi murdar posibil.

În condiţiile în care Contractul Colectiv la nivel de ramură nu a fost prelungit şi a expirat în 14 ianuarie, SPUSTV este singura apărare a salariaţilor în faţa abuzurilor unei administraţii care până acum nu a pus preţ deloc pe oameni, ci doar pe cifre seci.

Preşedinte SPUSTV,

Dragoş Bocanaciu