Dragi colegi,

Luni, 19 mai 2014, am raspuns invitatiei oficiale de a participa la o intilnire informala, considerata de administratie “consultare prealabila”. Conducerii SPUSTV i s-a prezentat intentia administratiei de a reduce cheltuielile cu personalul prin aplicarea prevederilor Codului Muncii, Art.52 care precizeaza ca “angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe saptamana, cu reducerea corespunzatoare a salariului, pana la remedierea situatiei care a cauzat reducerea programului”. Argumentele administratiei au fost restrangerea activitatii pe perioada de vara si situatia economico-financiara a SRTV.

De la inceputul discutiilor, conducerea SPUSTV a anuntat ca nu va fi NICIODATA de acord cu o masura care sa aduca atingere veniturilor angajatilor Televiziunii Romane. Administratia doreste sa apeleze, din nou, la masura care vizeaza reducerea cheltuielilor cu personalul angajat, desi se pot micsora cheltuielile de productie si sumele platite colaboratorilor SRTv. Reprezentantii administratiei nu au prezentat un plan coerent care sa duca la cresterea veniturilor SRTv.

Reprezentanti SPUSTV au aratat ca motivatia economica a reducerii timpului de lucru nu este viabila intrucit in anul 2013 si in primul trimestru din 2014 exercitiul bugetar al SRTv este unul pozitiv. In ceea ce priveste restrangerea activitatii, motivele invocate de angajator nu se sustin. Concret, dupa calculele noastre, in aproape toate departamentele SRTv va exista aceeasi activitate si in perioada grilei de vara, ceea ce arata ca, o astfel de masura ar fi aplicata fara respectarea prevederilor Codului Muncii si ar produce discriminare in interiorul colectivelor de lucru.

Pe linga aspectele care tin de legalitatea unei astfel de decizii, SPUSTV considera ca sacrificiile pe care membrii de sindicat au fost obligati sa le faca in ultima perioada sunt suficiente. Nu mai acceptam sub nicio forma ca redresarea financiara a TVR sa fie facuta pe spinarea angajatilor. Cei care sunt platiti pentru a administra Televiziunea Romana trebuie sa aiba si realizari in activitatea lor. Este timpul sa auzim si alt discurs al sefilor nu doar cel in care ni se plang de obtuzitatea factorului politic. Pina la urma, la fel ca orice angajat al SRTv, si conducerea Televiziunii Publice ar trebuisa fie evaluata nu doar dupa cat taie din salarii, ci si dupa cit reuseste sa aduca in plus la bugetul institutiei.

Dragos Bocanaciu
Presedinte SPUSTV