T.V.R. și FURNICILE
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu citeați ce citiți acum!… Încă din mileniul trecut, în Pădurea Publică, exista, de muuuulți ani, o Televiziune a Viețuitoarelor Răbdătoare (T.V.R.), menită, în primul și-n primul rând, să informeze corect toate viețuitoarele din teritoriu. Fusese creată cu scop nobil: să caute și să răspândească știri (d-alea adevărate, nu fachenevs, ca-n codrii fals-inteligenți), să educe puii și să păstreze echilibrul în pădure.
La conducere, se afla Motanul Galben, care vedea bine noaptea, dar ziua cam închidea ochii: se proteja de LUMINĂ, să nu-i dezvăluie ceea ce… nu vroia să vadă! Sub el, o suită de Vulpi cu legitimații, numite pe rând, după gradul de viclenie (calitatea principală a vulpii! Știu și copiii!), fiecare promițând că va face ordine, dar rearanjându-și doar scaunele din scorbură.
În redacții, munceau Furnicile. Scriau, filmau, cărau camerele grele (rămase din mileniul codrilor seculari), montau și țineau emisia-n viață chiar și când ghinda bugetară devenea tooooot mai mică. Furnicile cereau, foarte firesc, hrană decentă și reguli clare, dar li se spunea mereu: „Răbdaaaaare, pădurea e-n reformă!” MIAU!!!
Într-un colț, Cameleonii își schimbau culoarea, în funcție de cine urla mai tare din afara pădurii. Azi verzi, mâine albaștri, poimâine „independenți”. Ei explicau, adânc și succint, că totul e… „echilibru editorial”.
Pe lângă ei, mișunau Papagalii, repetând, în stil bătrânesc: “ca o moară stricată” – de la o ședință la alta: “Nu sunt bani”, „Așa e legea”, „Așteptăm strategia”.
Strategia, o Bufniță Tânără, n-a mai venit niciodată.
Și-atunci, a apărut Regele-de-Dincolo-de-Munți, un urs uriaș, venit de la Curtea sa, care decidea, de-la-distanță, ce trebuie făcut în Pădurea Publică. Nu știa ce-i aia o „cameră de filmat”, ce greutate are un ziarist și cum se face și întreține o emisie, dar dădea ordine: „Faceți mai mult cu mai puțin!”, „Raportați cum vă convine mie!”, „Dialogul e doar un lux!”
Furnicile, obosite, au început să murmure și să bată cu antenele-n masă. Ceruseră un contract al pădurii, care să le protejeze munca și să aducă hrană echitabilă. Motanul Galben a convocat o ședință solemnă, în care Regele-de-Dincolo-de-Munți a trimis un mesaj plin de-nțelesuri poetice și milenare: „Dialogul există! Dar nu se arată!”
Morala fabulei:
Când Furnicile duc în spate o Televiziune a Viețuitoarelor Răbdătoare, Motanul doarme ziua, iar Regele-de-Dincolo-de-Munți dă ordine de-la-distanță, fără să știe ce se-ntâmplă. Pădurea rămâne informată… doar din… obișnuință. Și doar Furnicile știu cât de greu se muncește! ȘI CE DACĂ?!?!
P.S. Acest material este un pamflet şi trebuie luat ca atare. Orice asemănare cu personaje din viaţa reală este pur întâmplătoare.